octombrie 13, 2009...8:11 pm

Bucureştiul – oraşul cu cele mai multe biserici aflate sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva

Jump to Comments


Şaptesprezece biserici parohiale şi paraclisul unei mănăstiri din Capitală îşi vor serba hramul, mâine, 14 octombrie, cu prilejul sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste locaşuri de cult aparţin Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Reşedinţa Patriarhală şi următoarelor parohii: în Protoieria I Capitală – Bariera Rahovei, Cotroceni, Galileea Străuleşti, Militari II, Cuvioasa Parascheva (str. Iacobeni, sectorul 5), Sfânta Vineri Drumul Taberei, Sfânta Vineri Nouă, Sfânta Vineri Pajura, în Protoieria II Capitală – Batiştei, Doamna Oltea, Sfânta Vineri Colentina, în Protoieria III Capitală – Cuvioasa Parascheva (str. soldat Ghe. Lică, sectorul 4), Dobroteasa, Mihai Bravu, Titan, Sfânta Vineri Berceni, Sfânta Vineri Hereasca.

Anul acesta, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la slujba Vecerniei, oficiată astăzi, 13 octombrie, începând cu orele 18.00, la biserica parohiei cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din cartierul Mihai Bravu (str. Cerceluş, nr. 18, sect. 3, Bucureşti), iar apoi la Vecernia de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Reşedinţa Patriarhală. Mâine, 14 octombrie, Patriarhul României va participă la Sfânta Liturghie, oficiată de la orele 10.00, la biserica cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a parohiei Sfânta Vineri Nouă din bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 157, sect. 1, Bucureşti.

Lasă un răspuns