|
Sâmbătă, 11 aprilie 2009, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), va avea loc un pelerinaj organizat de Patriarhia Română împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor prin cele 3 Protoierii din Capitală şi Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române.
Pelerinajul, la care vor participa preoţi şi credincioşi din Capitală, va începe de la Mânăstirea Radu Vodă, la orele 17.00, şi se va desfăşura pe un traseu care va include Biserica „Sfântul Spiridon” Nou – paraclis patriarhal, Biserica „Sfânta Ecaterina” – paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universităţii din Bucureşti – şi se va încheia la Catedrala Patriarhală.
Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va conduce pelerinajul de la Mânăstirea Radu Vodă şi până la Catedrala patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Itinerarul pelerinajului este: str. Radu Vodă, b-dul Mărăşeşti, str. Şerban Vodă (cu oprire la Biserica „Sfântul Spiridon” Nou), str. Principatele Unite, str. Ienăchiţă Văcărescu, str. Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica „Sfânta Ecaterina”), str. Bibescu Vodă şi str. Dealul Mitropoliei.
Manifestarea se va desfăşura după următorul program:
• Ora 16:45 – la Mănăstirea Radu Vodă, Preasfinţitul Episcop-Vicar Varsanufie Prahoveanul va sfinţi stâlpările care vor fi împărţite credincioşilor.
• Ora 17:00 – plecare de la Mănăstirea Radu Vodă.
• Ora 17:15 – la Biserica „Sfântul Spiridon” Nou procesiunea va fi întâmpinată de preoţii şi credincioşii din Parohiile „Sfântul Spiridon”, Slobozia şi „Sfântul Alexe” din Protoieria III Capitală.
• Ora 17:30 – la Biserica „Sfânta Ecaterina” procesiunea va fi întâmpinată de preoţii profesori şi studenţii teologi de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti.
• Ora 17:45 – la Catedrala patriarhală procesiunea va fi întâmpinată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va rosti un cuvânt de învăţătură.
Protoieriile din judeţul Ilfov vor participa şi ele la pelerinajul din Capitală, iar Protoieriile din judeţul Prahova vor organiza pelerinaje pe plan local.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor |